Deși are doar 20 de ani, este deja vădit îmbătrânită și obosită. Soarta i-a fost predestinată din fașă – va duce pe umerii ei fragili o moștenire imensă, va sta la răscruci de drumuri timp îndelungat, va îndura greutăți și probleme.
De 20 de ani, poartă pe umerii săi 4 milioane de oameni, care în fiecare zi vor să mănânce, o mână de oligarhi și deputați care o exploatează și o folosesc cum le vine lor mai bine. Din 1991, trăiește vise neîmplinite, deziluzionări și decepții. Este săracă, dar independentă. Este mică, dar cu suflet mare. Are potențial, dar este nedescoperită. Are promisiuni, dar nu și acțiuni.
Speranța o mai ține pe picioare. Dacă nu ar fi mama și tata, care îi trimit bani din Italia, nu ar mai rezista nici o zi. Ar
rămâne falită a doua zi.
Durerea îi macină umerii. Nu mai poate duce moștenirea grea și degradantă, pe care a primit-o. E cumplit să trăiești cu această povară de care încearcă să scape de când s-a născut.
Cât va mai dura? Când chipul ei se va lumina? Oare mai e mult până va putea merge liberă și radiantă pe drumul vieții? Când va avea și ea o viață destoinică? Când va fi independentă cu adevărat?
***
Tânăra noastră Moldova, anul ăsta face 20 de ani. Nu-și dorește osanale, mii de felicitări și urări de bine. Își dorește să primească un singur cadou: o viață mai bună…
