Nu ştiu dacă am mai postat sub acest titlu sau l-am citit undeva, postat de altcineva, sau l-am auizit de la vreun bătrân, da ştiu că mi se învârte în cap de mult timp.

M-am pornit acasă. După ce am cărat apă cu găleţile de la un oficiu vecin. La noi au îngheţat ţevile, iar topirea zăpezii s-a dovedit ineficientă: de la o căldare de zăpadă, doar 2 litri de apă, randament sub 30%, gazu-i scump. De pişat pe lângă gard nu putem, că avem oficiu în centru. De asta am cărat apă de la vecini.

Revin. Mă duceam spre casă. Ajuns la Telecentru, urma să iau microbusul 35. Stau la Ialoveni, aici e casa mea şi viza de reşedinţă, respectiv. Cel puţin asigurarea obligatorie la maşină mă costă mai puţin decât pe cei din Chişinău. Sic. De ce plătesc asigurare dacă merg cu 35? Mersi de întrebare. Pentru că acum n-am maşină. Da săptămâna viitoare sper să am.

Revin. Scuze. În drum spre casă. Tak vot. Microbusul cu identificatorul cursei „35” era în staţie. Am urcat, iar acolo vre-o 10 oameni, adică 25% din capacitatea microbusului. Microbus Mercedes Benz Sprinter.  Locuri de şezut – 18, locuri de stat – 22. Cu tot cu mine, microbusul s-a completat până la 27,5%. Am constatat că mai avem de stat ceva timp. Stăm.

La un moment dat, şoferul întoarce capul spre mine şi porneşte următorul dialog inteligent:

Şo: Treshiţ mai în spati, cî esti loc.

Io: Mersi, eu cobor chiar la intrarea în Ialoveni.

Şo: Şapi shi?

Io: Şapi mai bine să treacă alţii în spate, care coboară mai târziu.

Şo: Ş’matali ai s’stai aishi? Nu vez cî’ncurshi la lumi s’urshi?

Io: Păi deam nu mai tre să urce nimeni, sunt toate locurile ocupate.

Şo: Dacă treshi matale mai în spate, mai încap oamini.

Io: Dacă plecăm chiar acum, trec mai în spate.

Şo: Nu plecăm cî tre s-mă umplu, n’as ard solearka pintru doi oamini.

Io: Nu doi, da 22.

Şo: Pa lyubomu.

Io: Cred că sunteţi cam nesimţiţi. Merg oamenii ca jitili în rutierele astea ca să luaţi voi cu trei lei în plus.

Şo: Şî eu shi s’fac? Sî merg pintru trii lei cu dişertu?

Io: Dacă 3 lei nu vă acoperă cheltuielile, puneţi un preţ mai mare şi eu să pot alege dacă merg ca jita cu 3 sau ca omu cu 13.

Şo: Asta-i marşrutkă privatî, îţ plashi – merji, nu-ţ plashi – nu merji.

Io: Păi, nu-i chiar aşa, dumneavoastră prestaţi nişte servicii publice, sunteţi privaţi, dar lucraţi pentru oameni, cum ar veni. Dacă matale ai cumpărat ruta asta, conform legii, nu se mai bagă altul. Iar matale eşti obligat să respecţi nişte reguli, impuse de stat, pe care trebuia să le citeşti şi să le accepţi atunci când te-ai angajat să cari oameni din Ialoveni la Chişinău şi invers. Dacă nu ai chef să le respecţi, recunoaşte, pune cheile în cui şi fă loc altora, care pot şi vor să le respecte.

Şo: Auz băi omule? Dacă nu-ţ plac condiţiile dă-ti jios.

Io. Nu mă dau jos, că matale eşti obligat să mă duci acasă.

Şo: Du-te cu taxiu.

Io: Du-te-n p**da mă-tii.

Şo: Nih**a’se. Shi vorgheşti aşe cu mini?

Io: “Vorbiţi”, că nu ne cunoaştem.

Mai departe a urmat un monolog al şoferului, pe care nu pot să-l reproduc, că am promis să nu mai scriu înjurături pe net. Şoferul a întors cheia în contact şi a pornit cu toţi cei 42 de pasageri clătinându-se în acelaşi ritm. Muzică de nuntă în seara asta marşrutka n-avea.

Mai în glumă, mai în serios, ce trebuie să se întâmple ca noi să avem o ţară normală? De ce ni se spune tot timpul că nu plătim destul ca să avem servicii normale? De ce statul nu colectează taxe de pe dobitocii care prestează servicii, pentru că “ne vrea nouă binele”, “să nu crească preţul”? De ce nu-i pune nimeni la punct pe alde nea “marşrutkî privatî”, “taxi citârnaţat divinosta trista” sau “dakî nu-s parcări, shi’s’fac?”? Când o să ştim noi ce ne costă să avem funcţionari normali la cap? Cât tre’să plătim la stat ca să nu mai plătim la doctori? Există vreo logică pe care eu n-o înţeleg?

*eu nu vorbesc chiar atât de frumos în viaţa reală, dar am scris “pe cultural” discursul meu pentru că şoferul pentru mine e un bîk, iar eu pentru el un acerednoi intelighentişka care crede că este mai deştept decât alţi 41 de moldoveni care nu se plâng.  Cel mai grav este, însă, că, dacă mergi în vreun minister sau la vreun ghişeu cu exact aceleaşi argumente despre cetăţean şi obligaţiile funcţionarului public, tu devii bîkul. Sau nu?